Clipe infinite – ipostaza demonică

Câte-n stele și în lume,
Câte-n chaos și în stele…
De-aș putea urca pe culme,
Culmea, m-aș vedea prin ele!

Nu e vis să bată sorții,
Toate-s mici, tablou-i mare!
Planșa ta e-n mâna morții…
Îi dai drumul sau culoare.

Când tăcerea lui Iehova
Te coboară-n asfințit
Anubis ‘ți-ntinde slova
De ești încă răsărit!

Stai ș-ascultă, cât ți-e lesne!
Nici de-ar simți turma lipsa…
Dă-le patimi, dă-le zestre,
Nu-ți vor eclipsa eclipsa.

Clipe infinite – ipostaza orfică

Ce e arta fără muze?
Un pastel tăcând pe buze;
D-aia viață, d-aia moarte…
De cealaltă s-aveți parte!

Ce e sensul fără sine?…
Tot ce nu trece prin mine,
Adică un veac de moarte
Surâzândă peste toate.

De-aș păși ca voi, cu zarvă,
Aș fi dorul bătrâneții…
Mai puțini medici de gardă
În maternitatea vieții.

Nu c-aș fi cutezător,
Dar mă scald în propria boare
Și nu-s sclavul doritor
De clișee și teroare.

Epoca lipsă

Astă lume, cu-a sa fală,
Când timpul nu va mai toarce
Își va oglindi rafală;
Doar spre dânsa se va-ntoarce…

…spre acel tărâm de vrajă
Îmbâcsit cu patimi goale
Și cu noi, a vieții strajă,
Creatori de milioane.

Realități iluzorii apocaliptice

 

E ambrozie, frâul vremii! Defilând se vede șchiopul
Când altul în patru labe îi cunoaște îndărătul;
La fel surdul și năucul, care-n treacăt pe la moaște
Se dezmiardă cu citate, mai apoi să poată paște!

Când arbitrii de ocazie mișună în neclinitita,
Slova plânge tremurândă și se pierde, sărăcita!
Iar pe locul ce odată veșnicea-n tainice sume,
Himerele firii noastre varsă corbi; și toți au nume.

După mitul Zburătorului

(în metru eminescian, asemenea poeziei “Amurg”)

Cum îndreaptă fata văzul către-o piatră prețioasă
A lui vlagă izbucnește: pe-a ei mână mătăsoasă
Făurit-a-se inelul ce-are rostul lui să poarte
Și-ntr-un simț imaginară toate cele ce se poate.
Căci voinic din cale-afară și prigonitor în șoapte,
El propune ca pe dânsa într-o mină să o-ngroape:
„Te-oi scălda în diamante!; mai puțin… ș-apoi, copilă,
Ți-oi pleca Alexandritul, visului de te închină;
Și jertfindu-ți mie trupul te-oi vedea fără păcate,
Ca un cer fără de stele, străbătut de nestemate.”

Sufocată de amorul ce-l stârni pe mândrul june
Dă de veste-n tot alaiul a lor tainică uniune
Și cu crez zburdă senină într-un văl spre admirație
Când flăcăul o descrie strălucind la destinație;
Iar când pofta-i fără margini, de-o văpaie fără pas,
Se foiește și suspină pe cearșaful de mătas’:
„Stai și scaldă-mă-ntru totul, sub un cer fără de stele,
Doar cu noi lucind aievea; tu, smaraldul vieții mele.”
O cuprinde-n adevăruri; iar cum e, sărac în toate,
Suge sângele fierbinte de pe buzele-i crăpate.

Pân’ să plece spre-a destinde alte suflete, în prag
Se întoarce către fata dezvelită de șirag:
„Tu de năzuiai palate sub coroană te nășteam,
Ori de chibzuiai monede într-o clipă-ți așterneam.
Pribegesc de-a lung pe bolte și privesc surâse gânduri,
Iară mă prefac în ele, de-or fi regi sau de-or fi scânduri;
Chiar de v-aș slăvi de-a pururi, într-o mare de voință,
Ale voastre vagi dorințe nu sunt demne de credință
Și dispar, pierdute-n timpuri sau în locuri ce-au să piară,
Apoi nasc în alte visuri, sub alt trup de diafană.”

Preludiu

Stelele-s aprinse iară;

Cu un freamăt ne’ntrerupt
Salahorii lunii cară
Noapte-n lume, viață-n gând.

 

Către cea din urmă muză

 

Tu ai să mă cunoşti voios
Şi abjurat de sine;
Dar nopţile vor slobozi
Pe jalnicul din mine.

Iar tu vei vrea să mă-nţelegi,
Dar e prisosul înşuşi!
Şi nu voi vrea să te dezlegi
De râsu-ţi şi de plânsu-ţi…

De-ai să rămâi să veşnicim
Ni s-or deschide toate,
Dar nu castele, ce-s venin!,
Ci lumile din ape!

Am să te-alint cu foc şi dor!,
Dar rar, când se cuvine;
Nici să dorești a-i face cor
Deșartei promisiune.

Prea des de plec să nu mă cerți,
Că una ţi-e menire!
Purtând cununa să m-aştepți;
Mă-ntorc, salăşluire.

De-o fi târzie steaua mea
Şi sorții nu se înclină,
Când negru vin în calea ta
Tu iarăși mă lumină!…

Tu fii atentă de, stângaci,
La vorbe nu ţin seama,
Într-o secundă să mă taci!,
Cu gura, ori cu palma.

Când gol de simțuri te privesc
Să te prefaci Giocondă!,
Iar voi pleca să-nsămânţez
Din ochii tăi o vorbă.