Amarul visării

 

Prea des privii și auzii
Nătânge jurăminți;
Necontenit de suferinți
Eu doar știu a șopti.

Eram acolo ceas de ceas
Un zâmbet să aștern
Pe buzele chipului cast
Ce tremura solemn;

În ochii ei neprihăniți
Puteam privi poeme
Și nopți cu strigăte fierbinți
Sub ceruri făr’ de stele.

Iar timp trecu, dar în declin;
Peste sufletu-mi rece,
Răscolitor de-al ei senin,
Un alt crepuscul trece;

Prin bezna gândului pustiu
O lună mi s-arată
Ca-n calea sa pe veci să fiu
În visul ce ne poartă.

Şi dac-ar fi cum nu va fi
Vreodată să-mi răspundă,
Eu, pesimist cu ochii gri,
Aş plânge a mea izbândă;

Căci se cuvine căutând
Să îi străbat lumină
Prin noaptea minții sale când
Aievea mi-o suprimă?

Cum eu n-aș izbuti nici dor,
Nici promisiuni deşarte,
Ce să-i ofere-un visător
În astă realitate?…