Îngânată de izvoare

Îngânată de izvoare
Noaptea-n tihnă aşternuse
Val de brumă şi splendoare
Şi cu ea mintea mea duse
‘ncetişor…

De peste nori se-nalță uşor
Lumina blândei lune
Ce nezărind al său odor
Începe să mă curme
De-al tău dor…

Briza îmi răsfață aleanul
Căci doar ea ştie cât doare
Să fiu dependent de calmul
Ce-l năştea a ta suflare
‘cel fior…

Îmi şopteşte răbdătoare
C-o să mi te-arate iară
Drum croieşte spre izvoare
Cucuvea, blândă fecioară
Somn uşor…