Clipe infinite – ipostaza trăirii

Toate-s semne, toate-s leacuri
Ce dăinuie peste veacuri
Și ne poartă spre căință,
Spre-a urma a noastră ființă.

Subjugați, pierduți în vreme,
Căutăm o scurtătură,
Iar sevrajul de himere
Cere-o mască… făcătură.

Astfel că trecut-au anii
Și te-ntreb, sclavă mândrie,
Câte măști croiești cu banii
… ce-s planeta pe hârtie?!

Viață, cântec de vioară,
Noi murim gândind cum ești,
Dar când mulți aleg să moară
Tot mai greu întinerești.

Așadar îți cânt o terță –
Clipa mea ‘n a ta cadență.
Un boem prin abundență
În regimul de urgență:

Trecutul mă dovedește,
Prezentul mă limpezește,
Viitorul mă căiește.