Temnița luminii

Pierdut de soare în adânc
Un demon se tot zbate,
Cântând un dor uitat de vânt
Din visurile-i toate;

Văpaia lunii scaldă-n el
Puterea ființei sale
Şi-i aminteşte cum în cer
Niciun înger nu moare.

Iar chipul stelei ce-a redat
Căldura-n suflu-i rece
În gând îi zboară ne’ncetat
Şi-n viață vrea a trece!

Brusc, ca-ntr-un vis preafericit,
Lumina îl străpunge;
Crescându-i aripi de argint
Iubeşte, râde, plânge…

În miezul falnicelor stări
Cunoaşterea revarsă
Prin ale minții căutări
O vede prea frumoasă!

Iar acel spirit rătăcit
Ce şi-a dorit uitarea
Se simte iarăşi fericit
Şi-i aude chemarea.

Îngerul cade în amurg
Răscolit de speranță
Şi prin mister necunoscut
Răsare el din ceață.

S-aprind scânteile de ieri
Şi zboară ei din mare
Cântând frumosul ‘celei seri
În răsărit de soare.

00d72a2182799ee9f970fa3f40787b22

Pictura anexată aparține site-ului Pinterest.